REVIEW: Soluția tehnică pentru siguranța fotografiilor tale

de: George Stanciu
21 12. 2017

Synology DiskStation DS718+, completat de două HDD-uri Seagate IronWolf Pro, de câte 10TB, e numai bun pentru a stoca orice ai nevoie.

Am mai avut ocazia să testez un NAS acum câteva luni, modelul DS216play, configurat pentru a crea o rețea de supraveghere video. Experiența de acum, cu modelul DS718+, a fost mult mai plăcută. Probabil a contribuit și că i-am dat alt rol cutiei negre pe care am pus-o în funcțiune destul de rapid.

Un scenariu excelent în care îți recomand să folosești soluția tehnică pe care am testat-o e stocarea în siguranță a fișierelor. Noi producem săptămânal câțiva giga de poze și videouri. Primele sunt și în format RAW, astfel că ajung la dimensiuni de peste 20MB. Cele din urmă sunt, de multe ori, 4K, așa că dimensiunea crește considerabil odată cu rezoluția. Tot acest conținut trebuie stocaat, salvat, asigurat și, la fel de important, trebuie să fie accesibil.

În acest sens, nici eu, nici colegii mei n-am vrea să depindem de redacție dacă vrem o anumită poză sau un video. Așa că ne-am integrat Synology DS718+ în fluxul de lucru. Salvăm direct acolo ce-i de salvat, după ce videourile și pozele au fost procesate. Acesta e conectat mereu la internet, prin cablu, și noi nu mai depindem de un hard disk fizic dintr-un laptop sau PC. Aici e un scenariu crucial: stocare și backup pentru creatori de conținut, cum sunt fotografii, videografii sau designerii grafici.

Synology DiskStation DS718+

Din punct de vedere hardware, DiskStation DS718+ și Seagate IronWolf Pro se înțeleg foarte bine. Modelul actual de la Synology are un procesor Intel Celeron J3455, cu patru nuclee, la 1,5GHz, la care se adaugă 2GB de memorie RAM. Astfel, performanța dispozitivului nu va avea de suferit nici dacă îl pui la treburi serioase, cum ar fi streamingul de conținut de înaltă calitate.

  • Disponibilitate: hard disk-urile Seagate IronWolf Pro de 10 TB pot fi găsite AICI și AICI. NAS-ul Synology DiskStation DS718+ poate fi cumpărat de AICI sau de AICI.

Pentru asta, însă, nu e suficient să ai specificații bune, ai nevoie și de un HDD pe măsură. Tocmai de asta am folosit în DS718+ hard disk-uri Seagate IronWolf Pro. Această serie de hard disk-uri de la Seagate este una specială, produsele fiind dedicate în special pentru NAS-uri. Firește, ești liber să instalezi un asemenea disc și în propriul PC, dar dacă tot ai de gând să aduci câțiva TB în casă, mai bine investești într-un cloud privat, pe care să-l accesezi de oriunde vrei.

Seagate IronWolf Pro

Discurile din interiorul lui Synology DiskStation DS718+ sunt modelul ST10000NE0004-1ZF101. Fiind parte din gama Pro de la IronWolf, HDD-urile sunt destinate mai ales pentru folosirea în soluții enterprise de NAS. Astfel, poți fi sigur că ai de-a face cu dispozitive trainice, pe care să te bazezi pentru a-ți stoca în siguranță fișierele. Fiecare HDD are capacitatea de 10 TB și viteza de 7.200 RPM, iar interfața este SATA 6Gb/s.

Cele două HDD-uri din interiorul NAS-ului sunt conectate în mod SHR, sau Synology Hybrid Raid. Astfel, datele tale sunt în siguranță în eventualitatea în care unul dintre cele două discuri ar ceda, din cauza unei pene de curent sau din alte motive. Totuși, ai posibilitatea de a evita astfel de episoade cu ajutorul unei surse de alimentare pe care să o legi la NAS. În panoul de control găsești setări relevante pentru momentele în care se ia curentul.

Synology DiskStation DS718+

De data asta, experiența a fost aproximativ plug-n-play. Am legat NAS-ul la router și la alimentare, iar apoi m-am conectat la el prin intermediul unui PC aflat în aceeași rețea. După formalitățile de setare a unei parole, lucrurile erau gata, așa că mi-am făcut un seedbox.

Poți instala Download Station din Package Center, iar apoi poți începe să descarci fișiere prin intermediul torrentelor; astfel, poți să descarci oricâte distribuții de Linux vrei, pentru că ai suficient spațiu la dispoziție cu Seagate IronWolf Pro. Am reușit cu ușurință să ”servesc” clientului de download și un feed RSS, iar apoi sistemul și-a făcut singur treaba și a descărcat automat noi fișiere.

Viteza de transfer nu va fi o problemă, mulțumită HDD-urilor Seagate IronWolf Pro. În timpul descărcărilor, am observat deseori viteze de aproximativ 60MB/s și cred că se poate și mai mult, dacă permite conexiunea la internet.

Ce poți să faci cu un astfel de dispozitiv Seagate

Seagate IronWolf Pro

La capitolul streaming lucrurile stau bine. M-am conectat dintr-o locație diferită la NAS și am făcut cu succes streaming de conținut 4K fără să întâmpin probleme. Firește, aici te vor ajuta conexiunea la internet, dar și performanțele dispozitivului pe care faci streaming. La 1080p, însă, n-ai cum să-ți faci probleme. Player-ul Video Station arată și el destul de bine, fiind ușor de folosit și totodată, elegant.

 

[readmore]

Din fericire, în România avem internet bun. Totodată, conținutul acesta care definește munca unui om e crucială, iar Seagate oferă și soluția „Rescue” de recuperare a datelor. Dacă locul în care îl ții e afectat de un dezastru, tehnicienii iau unitatea deteriorată, o examinează în laborator și extrag datele în mod profesional. Odată ce recuperarea reușeşte, aceștia salvează datele într-un nou IronWolf Pro de aceeași dimensiune pe care o trimit înapoi. Asta ca să stai fără griji.

Concluzie după ce am folosit soluția Seagate

Synology DiskStation DS718+

Per total, Seagate IronWolf Pro și DiskStation DS718+ sunt o pereche bună. NAS-ul e simplu de folosit, nu are o mulțime de pași complicați pentru configurare, așa că lucrurile merg repede odată ce l-ai scos din cutie. În paralel, discurile IronWolf Pro sunt ideale dacă nu vrei să faci compromisuri și cauți atât capacitate mare de stocare, cât și rapiditate când vine vorba de acces la date.

Astfel, cu cele două componente poți să-ți faci un cloud privat, pe care să îl folosești ca seedbox sau ca media center, în funcție de preferințe. Desigur, când vei deschide Package Center, vei descoperi multe alte aplicații, care îți pot deschide și alte orizonturi.